x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru turiști străini, blocați în Masivul Bucegi

Patru turiști străini, blocați în Masivul Bucegi

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2025   •   16:00
Patru turiști străini, blocați în Masivul Bucegi
Sursa foto: SMURD

Patru turiști străini au rămas marți blocați în Masivul Bucegi, pe Brâna Caprelor. Salvamontiștii din Brașov intervin, iar în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Potrivit Salvamont Brașov, patru turiști străini au rămas blocați pe Brâna Caprelor, sub Vârful Bucșoiu. Apelul de urgență a fost primit prin 112, iar la fața locului se deplasează o echipă de prim răspuns din cadrul Salvamont Râșnov, însoțită de doi jandarmi montani.

În sprijinul acestora merg la fața locului și salvatorii montani din cadrul Salvamont Brașov. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la POA Brașov, care va încerca extragerea turiștilor prin troliere, cu ajutorul unui salvator montan.

„Din cauza instabilității atmosferice, echipele de salvatori au pornit și pe cale terestră către zona intervenției, în cazul în care condițiile meteo vor împiedica evacuarea aeriană”, transmite Salvamont Brașov.

Conform informațiilor preliminare, turiștii au trecut marți dimineața pe la Cabana Mălăești, unde au fost avertizați să nu continue traseul din cauza lipsei echipamentului adecvat și a condițiilor meteorologice dificile din zona înaltă.

Intervenția este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: turişti Bucegi elicopter smurd