x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Acțiune la nivel național pentru combaterea criminalității: peste 200 de percheziții au loc luni

Acțiune la nivel național pentru combaterea criminalității: peste 200 de percheziții au loc luni

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2025   •   10:15
Acțiune la nivel național pentru combaterea criminalității: peste 200 de percheziții au loc luni

Polițiștii și procurorii fac luni 202 percheziții domiciliare și pun în aplicare 166 de mandate de aducere în cadrul unei acțiuni de amploare pentru combaterea criminalității, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit sursei citate, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), au avut loc 32 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost puse în aplicare 202 mandate de percheziție domiciliară și 166 de mandate de aducere.

Investigațiile privesc infractiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Totodată, sunt vizate și fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și infracțiuni de braconaj. În sfera ordinii publice, cercetările vizează și pescuitul neautorizat, comis prin utilizarea unor unelte interzise.

„Operațiunea constituie un demers strategic complex al autorităților judiciare române, având ca obiectiv combaterea infracționalității. Prin acțiuni operative de amploare, desfășurate simultan în toată țara, se urmărește destructurarea rețelelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, recuperarea activelor sustrase prin mijloace frauduloase, aplicarea legii în mod ferm, inclusiv față de persoane aflate în funcții de răspundere”, se mai spune în comunicat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×