x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mircea Lucescu: În niciun caz nu mă gândesc să demisionez

Mircea Lucescu: În niciun caz nu mă gândesc să demisionez

de Redacția Jurnalul    |    09 Iun 2025   •   21:45
Mircea Lucescu: În niciun caz nu mă gândesc să demisionez

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în niciun caz nu se gândeşte să demisioneze din funcţie chiar dacă rezultatele primei reprezentative din preliminariile CM 2026 nu sunt cele aşteptate.

"În niciun caz nu mă gândesc să demisionez. La echipa naţională trebuie să ai în primul rând curaj. Dacă ţi-e frică, mai bine nu iei echipa naţională. Merg în continuare, bineînţeles. Mai este încă o şansă câştigată de această echipă", a afirmat el.

Întrebat ce părere are despre faptul că presa speculează referitor la plecarea sa şi la posibilii înlocuitori ai săi, Mircea Lucescu a răspuns: "Toată lumea trebuie să participe, toată lumea trebuie să îşi câştige pâinea, aşa că nu e nicio problemă. Eu îmi fac datoria aşa cât se poate face, cu ceea ce am la dispoziţie încercând să dau totul şi să le transmit jucătorilor totul. Pentru că nu aici se opreşte cariera lor, cu un rezultat. Nu, cariera lor va merge mai departe. Şi au nevoie permanent de un om care să le asigure şi educaţia lor viitoare în fotbal. Pentru că sunt multe necunoscute pentru ei... nu credeam că la un astfel de nivel nişte lucruri absolut obligatorii pentru un jucător pot să fie neglijate. Dar eu apreciez foarte tare jucătorii pentru că ştiu ce eforturi fac ca să facă performanţă cu echipa naţională".

Echipa naţională de fotbal a România întâlneşte selecţionata Ciprului, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

Sâmbătă, România a fost învinsă de reprezentativa Austriei cu scorul de 2-1, pe Ernst-Happel-Stadion din Viena.

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: mircea lucescu demisie