Ion Barbu, sfidătorul suprem al gândirii leneșe

S-au adunat, iată, 13 decenii de la nașterea lui Dan Barbilian/ Ion Barbu (19 martie 1895, Câmpulung Muscel), matematician și poet strălucit al unei Românii hărtănite și prea puțin înțelegătoare a creatorului „După melci”. S-a pierdut din viață la doar 66 de ani, doborât de o ciroză hepatică, în 11 august 1961, la București.

Apărătorul de astăzi (și dintotdeauna) al năzurosului matematician poet Ion Barbu - și l-am numit aici pe criticul și istoricul literar Paul Cernat - și-a ales cuvintele: „Pentru diferitele categorii de apărători ai moralității publice, Ion Barbu era numai bun de cancelat. A și fost, în anii ‘50, dar degeaba: receptarea sa postumă s-a dovedit a fi fulminantă, compensând cu asupra de măsură punerea la index a decadentului. Narcoman internat pentru dezintoxicare la Mărcuța, afemeiat cu mii de partenere la activ, ciclotimic, dificil cât cuprinde și implicat în aventuri politice extrem(ist)e, acest apologet à contre courant al ur-balcanismului a fost - atât ca matematician, cât și poet - sclipitor. Dar dificultatea poeziei sale hermetice i-a speriat pe mulți: de la criticii epocii (cu Lovinescu-n frunte, care avea nevoie de traducători prin preajmă: ce zici, don Camil? ce zici, don Aderca?) până la școlerii contemporani, pe care dacă vrei să-i decimezi la examene, la dai subiecte din el.”

Valuri tulburi

Imediat: „Numai că, în fața seducției sale, contestările la adresa operei se topesc precum ciuperca Riga Crypto în fața Laponei Enigel. Poate părea paradoxal faptul că poetul care, luat de valurile tulburi ale istoriei (și, poate, de nevoia propriei promovări universitare) a îmbrăcat cămașa verde, a fost atât de iubit de intelectualii evrei, iar unii dintre ei (Nina Cassian și compania) l-au admirat cu intensitatea cu care Barbu însuși îl prețuia pe marele Mateiu. Omul a sfidat multe prejudecăți ale gândirii leneșe, arătând, printre altele, că matematicile superioare și ideile abstracte nu-s incompatibile cu marea poezie, că ultramodernismul poate fi în același timp hipertradiționalist, că poezia cea mai pură trăiește din sublimarea maximei impurități, că poți fi la fel de sincron din punct de vedere liric cu Orfeu, cu Pindar, cu Poe și cu Valery, că abstracțiunile spiritului nordic și bârzdâcurile celui balcanic, Gauss și manelele lui Anton Pann, pot fuziona la temperaturi înalte.”

Stimulent, nu sperietoare!

Ion Barbu, în prezent: „I-a stimulat intelectual și pe critici: cărțile despre el sunt, aproape toate, bune sau chiar redutabile. Predat azi prin intermediul textelor lui Andrei Oișteanu (despre narcotice) și Solomon Marcus, acest Ezra Pound autohton (ca să mă joc și eu puțin de-a călinescianismul...) ar avea șanse să devină pentru elevi nu o sperietoare, ci un stimulent intelectual. Legenda - colportată de soția sa Gerda - spune că, la scurtă vreme după momentul expierii matematicianului poet, salcia din fața casei sale din Str. Carol Davila s-a prăbușit peste mormântul câinilor săi mult iubiți (unii dintre ei - impresionant imortalizați liric). Se spune, de asemenea, că aceștia erau îngropați de stăpânii lor după ce tot ei le oficiau, la groapă, ritualul religios, după canon.”

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Controverse, paradoxuri, provocări

Câteva considerații despre „controversele”, paradoxurile și provocările din jurul literaturii lui Ion Barbu, asumate de profesorul Paul Cernat:

1) Sincroniștii mai vechi au hipervalorizat poemele abstracționist-hermetice din primele două secțiuni ale volumului „Joc secund”, din rațiuni mimetic-francofile: „Mallarme/Valery al nostru.” În schimb, balcanismul liric - al cărui principal ideolog interbelic a fost, la noi, Ion Barbu - a avut parte de tot felul de încondeieri „liberal-civilizator-moderniste”: de la E. Lovinescu, care îl taxa pe la colțuri drept „țigănie literară”, la N. Manolescu, care în Istoria critică..., vedea în „ideologia balcanică” a autorului nici mai mult nici mai puțin decât simptomul unui antioccidentalism-antiliberalism care duce direct spre rătăcirile hitleristo-legionare din 1940. De ce nu și în formația germană, știut fiind că legionarii detestau „balcanismul”?

Citește pe Antena3.ro

După 12 ani de eforturi, bărbatul care și-a pierdut hard diskul cu 742 de milioane de dolari în Bitcoin renunță la căutări

Putem taxa, la rându-ne, oricând atari atitudini „liberale” de șovinism antibalcanic (nemaivorbind de categoria celor care se închipuie liberali și civilizați dacă îl ironizează pe Nichifor Crainic drept „țigan” - de parcă asta ar fi problema lui). Și nu doar pentru că aici, pe teritoriul „abstracționist-folcloric”, Ion Barbu e un poet incomparabil. Nu numai un „cutare al nostru”… 

Că erotomanul-eteromanul-mitomanul-labilul-excesivul-histrionul-excepționalul Ion Barbu era un modernist antimodern și un antisincronist antiliberal e la fel de adevărat ca și faptul că era un ultramodernist (chiar avangardist) și un sincronist lovinescian (cazul său de „stâlp” vremelnic al Sburătorului și de modernist en titre fiind oarecum similar celui al lui Camil Petrescu). Argumente există, din plin, pentru ambele versiuni. Dar n-are rost să invocăm aici Teorema lui Godel... Bref: ușor cu „balcanismul” pe scări. 

2) Aceeași critică modernistă „de autoritate” a pedalat, excesiv, pe analogii francofile cu Moreas, Mallarme și Valery (dincolo de „expresionismul” nietzschean și parnasian al începuturilor); de fapt Ion Barbu e, mai ales, un afin al liniei anglo-saxone Edgar Poe - Ezra Pound. Un mare poet de limbaj și un neoplatonic trecut prin epistemologiile cele mai moderne, la care Ideea, geometria și lirismul incantatoriu fuzionează pe toate nivelurile - de la cel fonetic și fonologic la cel macro-conceptual.

3) „După melci” e o capodoperă - unul dintre marile sale poeme alegorico-parabolice, cu nimic mai prejos decât hipercanonizatul (și, la rându-i, excepționalul) „Riga Cripto și lapona Enigel”.

4) Citit cu atenție, poemul „Bălcescu trăind” e la fel de (puțin) „pe linie” cu noul regim democrat-popular ca poemul bacovian „Cogito”, cel cu „profețiile politice”.

5) Ion Barbu a fost și un poet licențios la cel mai înalt nivel, inclusiv în poemele ocazionale.

6) „Proza” sa matematică merită valorizată la vârf.

Am mai spus-o, dar revin: nu știu dacă există, din secolul 19 încoace, cineva care să fi fost, în același timp, un matematician la fel de strălucit și un scriitor la fel de bun: nici măcar Lewis Carroll nu se califică pînă la capăt.”

Revizitați versurile barbiliene!

Un îndemn dinspre istoricul literar Paul Cernat: „Tot de sufletul lui Ion Barbu - un fragment de zahăr candel dintr-un poem de seară, Selim, o nebunie nostalgică după bunătăți orientale, despre un negustor turc al copilăriei, cum era pe vremea aia. Cu două versuri dătătoare de orgasm estetic:

«Un strigăt de-nserare își trăgăna cuvântul/Ca o manea de moale și larg: „hai, braga bun!»

Deci:

- Giugiuc, mi-am zis, iar ochii priviră mai cruciş.

De mult n-a fost la turcul atât aliş-veriş...

Zi darnică, de lapte şi miere, aferim!

Hai, ia ce vrei din coşul lui Haivada Selim.

Şi trase mucavaua panerului turtit...

Ca sculele-n sipeturi, aşa mi-aţi răsărit,

Alviţe rumenite, minuni de acadele

Sticloase – numai tremur, văpăi şi ape, ca

Ocheanele de limpezi, de mici, la fel de grele...

O rază prăfuită prin toate furnica.

Şi dârdâind sub brumă şi colţii de migdale,

Rahatul părea urmă de-ngheţ după topit.

Un candel cât o nucă, prin perne de halvale,

Dormea-n trandafiriul lui şters şi aburit.

(Răsfrângeri vechi... Cuvântul nencăpător nu poate

Să zică iazul verde ce-mi tremuraţi şi-acum...

Biet turc legat de biete cleştare...) Dintre toate,

El candelul mi-alese, apoi, adus a drum,

Porni mânat de seară şi înghiţit de cale,

Târând opinca-ntoarsă şi creaţă, fără spor,

Cădelniţând din coşul cu dulci zaharicale,

Din doniţa-nflorită lovită de picior...

Acolo... noapte, uliţi şi vaguri suburbane

Topiră pe-ndelete năluca lui Selim.

În candel, pânza lunii se răsuci – turbane –

Şi-o stea ilic de umbră cusu cu ibrişim.

130 de ani s-au împlinit în 19 martie 2025 de la nașterea matematicianului și poetului Ion Barbu.

„Am mai spus-o, dar revin: nu știu dacă există, din secolul XIX încoace, cineva care să fi fost, în același timp, un matematician la fel de strălucit și un scriitor la fel de bun: nici măcar Lewis Carroll nu se califică pînă la capăt.”, Paul Cernat, critic literar

„Dificultatea poeziei sale hermetice i-a speriat pe mulți: de la criticii epocii (cu E. Lovinescu-n frunte) până la școlerii contemporani, pe care dacă vrei să-i decimezi la examene, la dai subiecte din Ion Barbu.”, Paul Cernat

„Omul a sfidat multe prejudecăți ale gândirii leneșe, arătând, printre altele, că matematicile superioare și ideile abstracte nu-s incompatibile cu marea poezie.”, Paul Cernat

„Poate părea paradoxal faptul că poetul care, luat de valurile tulburi ale istoriei (și, poate, de nevoia propriei promovări universitare) a îmbrăcat cămașa verde, a fost atât de iubit de intelectualii evrei.”, Paul Cernat