
Astfel că circa 127.200 de persoane care au lucrat în agricultură beneficiază, începând cu luna iunie, de pensii recalculate, potrivit prevederilor art. 154 din Legea 360/2023.
Creșterea medie a pensiilor din acest sector de activitate va fi de 33%, ceea ce înseamnă aproximativ 280 de lei în plus, potrivit Newsweek.
Până la intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor 360/2023, pensionarii din agricultură sau din fostele cooperative agricole de producție (CAP) s-au aflat într-o situație defavorizată în comparație cu ceilalți pensionari din sistemul public.
Din cauza contribuțiilor mici sau chiar a lipsei acestora în cazul cooperativelor, pensionarii proveniți din agricultură au avut pensii mult mai mici decât ale personalului din industrie sau administrație, calculate în baza unor puncte de pensie reduse, uneori sub 1 punct, cu stagii incomplete de cotizare, deși persoanele respective au muncit toată viața în CAP-uri.
Agricultorii, defavorizați la pensii
Prin noua lege a pensiilor, pensionarii care aveau pensie de 300-400 lei pe lună, primesc acum pensia minimă de 1.281 lei.
Cei mai mulți pensionari care au lucrat la CAP vor primi creșteri de pensie între 200 de lei și 400 de lei.
