x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie O femeie și-a transferat sume de bani din contul școlilor pe care trebuia să le administreze

O femeie și-a transferat sume de bani din contul școlilor pe care trebuia să le administreze

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2025   •   15:45
O femeie și-a transferat sume de bani din contul școlilor pe care trebuia să le administreze
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

O femeie este cercetată de polițiștii din Timiș după ce și-ar fi transferat bani din contul școlilor la care era administrator. Prejudiciul se ridică la peste două milioane de lei.

Potrivit IGPR, polițiștii fac luni în acest caz 17 percheziții în județul Timiș.

Activitățile vizează infracțiuni de delapidare cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals intelectual și reținerea și neplata, încasarea și neplata în cel mult 60 de zile a contribuțiilor.

Polițiștii arată că, în perioada martie 2019- februarie 2024, o femeie de 43 de ani, în calitate de administrator financiar al mai multor unități de învățământ din județul Timiș, și-ar fi însușit prin transfer bancar din conturile unităților de învățământ în contul personal și în cele ale altor persoane, precum și prin ridicări de numerar din trezorerie, sume de bani în plus față de salariul cuvenit.

Prejudiciul se ridică la peste 2.000.000 de lei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: şcoli delapidare femeie