Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Sincere felicitări, Leo Vardiashvili, ai scris o carte de suflet, o carte ce parcă se cerea imperativ scrisă, o carte care te-a eliberat probabil de povara tăcerilor dureroase. „La marginea unui codru nesfârșit” (Editura Trei, 2024) este pentru mine, dincolo de umorul amar, o poveste înduioșătoare, o istorie mică a curajului mare, o frescă în tușe tari, nefardate, a Georgiei și a spațiului măcinat de războaie interminabile în care oamenii obișnuiți sunt pulverizați fără rest. Greșesc, Leo?
- Mulţumesc pentru cuvintele frumoase - e un privilegiu să-ți răspund la întrebări. Iniţial, scrierea romanului a fost o formă de autoterapie pentru mine. Nu l-am scris cu un alt scop sau cu un public în minte. Voiam pur şi simplu să-mi procesez propria experienţă legată de Georgia, atât din perspectiva copilului, cât şi din cea a adultului care s-a întors acolo. Da, Georgia a avut o istorie zbuciumată şi da, se confruntă cu un prezent zbuciumat, iar viitorul pare că nu va fi lipsit nici el de frământări.
Sămânța (după 16 ani)
- Din păcate.
- Totuşi, ceea ce aş vrea să lămuresc, atât aici, cât şi în roman, este că această experienţă nu e ceva nou pentru noi. Am trecut şi peste lucruri mai rele şi ne-am păstrat identitatea, spre deosebire de mulţi alţii. Georgia şi poporul georgian dovedesc o rezilienţă ieşită din comun. Ne-am încăpăţânat să ne păstrăm cultura şi caracterul de-a lungul secolelor, în pofida condiţiilor vitrege.
- La fel ca românii.
Citește pe Antena3.ro
- Orice ne-ar aduce viitorul, am încredere că generaţia noastră şi generaţiile următoare vor apăra identitatea georgiană. Și pe cea românească.
- Când, cum ți-ai luat inima în dinți să scrii despre Georgia în derivă? Nici astăzi nu-i pe cai mari această țară prinsă în cleștii Rusiei, protestele georgienilor mi-au tulburat iarna abia trecută. Am văzut mii de tineri în stradă protestând, contestând alegerile din toamna anului 2024, expunându-și nemulțumirile, frustrările, fricile și, de ce să n-o spunem, sila de vechile orânduiri, direcții și aranjamente politice.
- Am părăsit Georgia la vârsta de 12 ani şi am reuşit să mă întorc abia după vreo 16 ani. Acest lucru a fost cauzat în mare măsură de birocraţia de care trebuie să treci spre a obţine cetăţenia britanică, dar și de condiţiile materiale precare. Întoarcerea mea acasă a fost o experienţă intensă. Dar a fost sămânţa din care a încolţit textul ce urma să devină La marginea unui codru nesfârşit. Aş obiecta însă la ideea că Georgia este „în derivă”. Îngăduie-mi o întrebare...
În clești
- Te rog.
- Înainte de 1991, când anume nu a fost Georgia prinsă în cleştele unei alte puteri sau când nu trăia în umbra vreunui stat ocupant/ cotropitor?
- Așa e.
- Cred că miracolul Georgiei este că încă mai existăm şi că ne păstrăm identitatea, în ciuda faptului că, de-a lungul istoriei, am fost prinşi la mijloc între state mai vaste şi mai lacome. În ciuda invaziilor, ocupaţiilor şi a „cleştelui”, am învăţat diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui pur şi simplu. Cred că suntem un popor unic, talentat, ambiţios. Tot ce ne dorim e ca vocile noastre să se facă auzite printre toate celelalte.
- E al doilea dialog pe care-l inițiez cu un scriitor cu rădăcini georgiene aflat în exil, după cel cu Nino Haratischwili („A opta viață”, Editura Trei, 2023), și țin să-ți specific că Georgia ta, capitala Tbilisi, personajele sunt mult, dar mult mai aproape de realitățile închipuite de mine, un român care s-a documentat pentru a urca munții Georgiei și care n-a găsit încă prilejul potrivit. Nino a mai idealizat, ici, colo, tu, îmi pare, ai dat frâu liber și adevărurilor aspre. Și-acum, mirarea: cât din propria viață, din propriile experiențe ale familiei tale ai trecut în scris în acest roman de debut?
- Intriga în mare - o întoarcere acasă îndelung aşteptată sau temută - e inspirată din propria mea viaţă. Însă, din punctul în care protagonistul ajunge la Tbilisi, romanul este în mod asumat o operă de ficţiune şi categoric nu o autobiografie. Deşi fondul emoţional al scenelor şi capitolelor îmi reflectă, poate, experienţa proprie, mie unul nu mi-a fost confiscat paşaportul la sosirea în Tbilisi, n-am fost niciodată urmărit de poliţie din motive misterioase şi n-a trebuit să am de-a face cu animale evadate de la grădina zoologică. Mi-am supus protagonistul tuturor acestor încercări din postura de scriitor. Cât priveşte comparaţia dintre opera lui Nino Haratischwili şi romanul meu: amândoi scriem ficţiune. Nu e cazul să insist asupra acestui aspect deoarece sunt sigur că vă e clar - totuşi, ficţiunea presupune adesea deformarea realităţii spre a crea o poveste mai reuşită, care să aibă un ecou emoţional mai profund.
Scrisori de dragoste pentru Georgia
- Evident.
- Poate că aveţi impresia că Haratischwili a idealizat unele lucruri în A opta viaţă. Dar, conform aceluiaşi principiu, şi eu m-am îndepărtat considerabil de unele aspecte ale vieţii reale din Georgia. I-am dat un aer mai dramatic, am dat impresia c-ar fi o lume mai periculoasă, mai violentă şi mai necruţătoare spre a se plia poveştii pe care încercam s-o spun. Asta face ficţiunea. Haratischwili este as în ceea ce face. Amploarea şi anvergura operei ei sunt intimidante pentru mine ca scriitor. Cred că lucrul pe care îl au în comun cele două romane este că sunt un fel de scrisoare de dragoste adresată Georgiei. Dar, spre a vedea Georgia adevărată, cu bune şi rele, nu te poţi baza doar pe ficţiune (nici pe non-ficţiune, de fapt) – trebuie să mergi şi s-o vezi cu ochii tăi.
- Oricum, magistral cadrul cu animalele sălbatice scăpate din grădina zoologică prin Tbilisi! Exprimă, cred, cel mai bine haosul instalat nu doar în Georgia, ci în majoritatea țărilor aflate amar de vreme în siajul politicii Rusiei. Corupția, minciuna, dezinformarea, mizeria, foamea, lipsurile – sunt, toate, stări trăite și de români decenii la rând. Ce crezi, Leo, vom scăpa vreodată de chingile, de ambițiile Rusiei? Războiul din zilele noastre declanșat de Putin în Ucraina pare să infirme posibilitatea unui viitor mai bun, în care să ne putem delecta cu plăcerile păcii...
- Care e unicul lucru pe care îl au în comun dictatorii, imperiile, orice regim şi tiran? Mai devreme sau mai târziu, se vor prăbuşi. Deşi, din păcate, nu sunt un optimist înnăscut. Noi ca specie încă nu ne-am lămurit cum putem preveni apariţia unor noi dictaturi care răsar ca buruienile în locul celor care au fost răsturnate. Dar lucrăm la asta.
Un georgian cu două țări
- Gata cu politica, să revenim la literatură – deși e zidită și ea tot din mantele politicii! Cum a fost primit romanul tău în Georgia? Ce ecouri au ajuns la tine? Ori a trecut neobservată povestea lui Saba și Nodar?
- Primesc mesaje zilnice, pe diverse căi, de la cititorii georgieni. Reacţiile au fost preponderent pozitive – dar bănuiesc că n-am informaţii complete. Probabil că cititorii cărora nu le-a plăcut romanul nu s-ar obosi să-mi scrie. Nu pot decât să mă orientez după mesajele pe care le primesc. Cele mai sfâşietoare sunt cele de la milioanele de georgieni împrăştiaţi prin lume care-mi spun că, preţ de câteva minute sau ore, romanul meu le-a îngăduit să se întoarcă acasă.
- Cât de des revii în Georgia? Trăiești în Anglia? Cum îți împarți viața și năzuințele între aceste două țări atât de diferite?
- Ajung cel puţin de două ori pe an în Georgia. Bună parte din familia mea, inclusiv mama, încă locuieşte acolo şi merg des în vizită. Dar rămând doar musafir, deoarece îmi petrec majoritatea timpului în Marea Britanie.
Neliniști
- Ai copilărit, ba chiar ai trăit până la 12 ani în Georgia. Te simți georgian ori britanic?
- Dacă întrebaţi orice georgian ce părere are despre asta, răspunsul este unul fără echivoc – sunt georgian. Răspunsul ăsta vi-l dau şi eu. De asemenea, sunt îndeajuns de norocos să am şi o a doua casă. E un privilegiu să ai două case.
- Exilul - veșnic subiect de poveste!- cum îl trăiești? Ești apropiat de grupurile de georgieni din Anglia ori dimpotrivă?
- Nu mai sunt un exilat. Dar, în perioada cât nu mi s-a permis să mă întorc în Georgia, din considerente birocratice şi financiare, experienţa exilului a fost uşor de rezumat. E o senzaţie constantă de nelinişte. Sentimentul că nu eşti omul potrivit la locul potrivit. Oricât ai încerca să nu te gândeşti la asta, locul din care ai fost exilat te cheamă. E o atracţie magnetică, organică, te trage aţa spre casă.
Aspirații (literare)
- Am promis că revenim la literatură și te-am întors în serpentinele vieții! Leo, cine au fost și sunt scriitorii tăi preferați, de la care ai preluat sau ți-ar plăcea să preiei anumite abilități?
- Nu cred că e cine ştie ce secret, dar sunt convins că scriitorii se inspiră din toate cărţile pe care le-au citit, într-o formă sau alta. Conştient sau inconştient. Cât despre influenţe, sunt prea multe. Mi-ar lua întreg spaţiul interviului de faţă să le enumăr. Dar, ca exemplu – am o admiraţie nemăsurată pentru opera lui Cormac McCarthy. Diversitatea frapantă de stiluri şi impactul emoţional al scrierilor lui te inspiră şi te intimidează deopotrivă. Îmi dă imboldul să las orice aş face şi să mă pun pe scris. Urmat de regulă de o strângere de inimă – conştiinţa faptului că n-o să ajung niciodată să am măcar un dram din talentul lui. Chiar şi aşa, merită să încerc!
- Ne tragem sevele din popoare cu istorii asemănătoare pe ici, pe colo. Ce știi, Leo, despre România? Ce știai înainte ca romanul tău să fie tradus și în țara noastră?
- Din păcate, în contextul documentării pentru următorul meu roman, nu ştiu decât partea sumbră a istoriei României – influenţa nefastă a Uniunii Sovietice, atât înainte, cât şi după Al Doilea Război Mondial (asta v-ar putea ajuta să ghiciţi subiectul următorului roman). Ca să nu închei pe o notă deprimantă – mi-ar plăcea nespus să vizitez România şi m-aş bucura să am un ghid priceput!
Cu ochii pe huliganul lui Norman Manea
- Dacă dai semn din timp, voi fi ghidul tău în România. Avem o țară minunată. Chiar așa, ai călătorit vreodată în România?
- Nu. Dar vom remedia în curând situaţia – de fapt, e deja în plan, cu rezervări de zboruri şi tot tacâmul. Intenţionez să particip la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, care va avea loc la Iaşi, între 22 şi 26 octombrie.
- Poate ne vom vedea. Până atunci, continui asaltul: ai citit vreo carte a vreunui autor român?
- Îmi cer scuze că mă repet şi invoc din nou apele întunecate ale documentării în care înot în momentul de faţă, dar singurul meu contact a fost cu Întoarcerea huliganului de Norman Manea. Puţinii prieteni români pe care i-am avut de-a lungul anilor mi-au recomandat să citesc şi Emil Cioran. Aşa că e pe listă, de asemenea. Însă mi-ar plăcea sincer să mi se recomande alte cărţi de autori români.
O formă de magie
- Ar fi cazul, nu de alta, dar sunt mulți scriitori români de mare valoare care au abordat și registre mai vesele. Oricum, Cioran era amărât, sceptic, negativist doar în panseurile lui, în realitate fiind un bon viveur. Dar de ajuns și cu „românismele”! Spune-ne, mai bine, de ce scrii? Ce satisfacții îți rezervă scrisul? Ori e o muncă pe brânci care mai mult te neliniștește?
- Mi-am dorit să fiu scriitor din copilărie. Cred că primul imbold mi-a venit când am terminat Stăpânul inelelor şi mi-am dat seama că nu mai sunt alte volume de citit. Când eram mai tânăr, scrisul mi se părea o formă de magie. În zilele bune, când sunt mulţumit de ce scriu, încă mai cred asta.
- Ce-i curajul, Leo?
- Se ţine de mână cu teama. Dacă nu te sperie când faci lucrul respectiv, atunci nu e curaj.
Ceva brutal de simplu
- Ce înseamnă libertatea pentru omul Leo Vardiashvili?
- Pentru mine e ceva brutal de simplu în momentul de faţă – îmi doresc să scap de slujba mea de zi cu zi de consultant fiscal. Vreau să-mi petrec timpul scriind poveşti pentru cititori – nu să-i îndrum în chestiuni fiscale. Îmi croiesc încet-încet drumul spre libertate.
- Ce planuri editoriale ai?
- Deja am dat mai multe indicii decât ar fi trebuit – e o operă de ficţiune istorică în care s-ar putea – sau nu – să apară câteva personaje de origine georgiană.
- Un mesaj pentru cititorii români?
- Desigur. La marginea unui codru nesfârşit e un bilet dus spre Georgia. Vă voi purta în siguranţă până la Tbilisi, dar apoi eu o să dau bir cu fugiţii şi o să vă las să înfruntaţi de unii singuri acea aventură periculoasă, împreună cu protagonistul. Succes!
Leo Vardiashvili (n. 1983) s-a născut și a copilărit în Tbilisi. La vârsta de doisprezece ani, familia lui a fugit de regimul postsovietic din Georgia, refugiindu-se în Anglia. A studiat literatura engleză la Queen Mary University din Londra.
„La marginea unui codru nesfârșit” (Editura Trei, 2024) este romanul de debut al scriitorului georgian Leo Vardiashvili.
12 ani avea Leo Vardiashvili când a părăsit Georgia pentru a-și căuta norocul în Marea Britanie.
„Scrierea romanului „La marginea unui codru nesfârșit” a fost o formă de autoterapie pentru mine.”, Leo Vardiashvili, scriitor
„Oricât ai încerca să nu te gândeşti la asta, locul din care ai fost exilat te cheamă. E o atracţie magnetică, organică, te trage aţa spre casă.”, Leo Vardiashvili
„Cred că miracolul Georgiei este că încă mai existăm şi că ne păstrăm identitatea în ciuda faptului că, de-a lungul istoriei, am fost prinşi la mijloc între state mai vaste şi mai lacome. În ciuda invaziilor, ocupaţiilor şi a „cleştelui”, am învăţat diferenţa dintre a trăi şi a supravieţui.”, Leo Vardiashvili
„Am o admiraţie nemăsurată pentru opera lui Cormac McCarthy. Diversitatea frapantă de stiluri şi impactul emoţional al scrierilor lui te inspiră şi te intimidează deopotrivă.”, Leo Vardiashvili
„Puţinii prieteni români pe care i-am avut de-a lungul anilor mi-au recomandat să citesc şi Emil Cioran.”, Leo Vardiashvili
