
Praful este o problemă mai ales în orașele din România, din cauza construcțiilor, a traficului și a spălării insuficiente a străzilor.
Există însă soluții naturale pentru a reduce cantitatea de praf din locuință.
5 plante care țin praful la distanță
1. Ficus benjamina
Numit și ficusul plângător, este una dintre cele mai populare plante de interior datorită aspectului său decorativ dar și a proprietăților de purificare a aerului.
Frunzele sale lucioase atrag particulele de praf, care se lipesc de suprafața lor, prevenind depunerea pe mobilier. Este bine să ștergi periodic frunzele cu o cârpă umedă pentru a menține planta sănătoasă.
2. Crinul păcii
Crinul păcii este o plantă cu frunze mari și verzi, care ajută la umidificarea aerului. Este cunoscut pentru capacitatea de a absorbi substanțe toxice din aer, cum ar fi formaldehida sau benzenul.
3. Planta păianjen
Această plantă este extrem de ușor de întreținut și ese eficientă în filtrarea aerului. Frunzele sale lungi și arcuite captează praful, iar capacitateade a produce lăstari noi o face ideală pentru colțurile mai puțin accesibile ale camerei, unde se acumulează praful mai ușor. Poate fi agățată și în ghivece suspendate pentru a acționa ca un filtru de praf vertical.
4. Limba soacrei
Este cunoscută pentru toleranța sa la condiții dificile și pentru faptul că eliberează oxigen și noaptea.

Frunzele rigide și cerate captează praful. Planta are nevoie de puțină apă.
5. Palmierul Areca
Areca este o plantă tropicală cu frunze late care acționează ca un umidificator natural. Aceasta contribuie la fixarea particulelor de praf și polen, reducându-le prezența în aer.Plana adaugă o notă exotică apartamentului și este recomandată de NASA printre cele mai bune plante pentru purificarea aerului, potrivit a1.ro.