x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Premieră în călătoriile cu avionul. Varianta companiilor low-cost pentru a atrage pasageri

Premieră în călătoriile cu avionul. Varianta companiilor low-cost pentru a atrage pasageri

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2025   •   15:20
Premieră în călătoriile cu avionul. Varianta companiilor low-cost pentru a atrage pasageri
Sursa foto: Hepta

Companiile low-cost caută soluții pentru a reduce prețurile și a spori eficiența călătoriilor cu avionul.

Societățile aeriene vor să lanseze locuri în picioare la numai 1 euro, renunțând astfel la confort și renunțând la siguranța pasagerilor în timpul zborurilor. 

Locuri în picioare la 1 euro

Una dintre cele mai controversate propuneri apărute în ultimii ani este introducerea unor locuri în picioare pentru pasageri.

Opțiunea este tot mai discutată în ultimele două decenii și a venit pentru a reduce costurile și a atrage astfel clienții. 

Acestea ar presupune existența unor scaune ultra compacte, asemănătoare cu șaua de bicicletă, unde pasagerii stau aproape în poziție verticală, sprijinindu-se pe un suport mic, cu centuri de siguranță. Nu este vorba despre stat efectiv în picioare, însă ocupă foarte puțin spațiu.

În timp ce pentru un scaun normal tariful va fi de 25 de euro, în picioare va costa doar 1 euro.

"Vom avea o cabină unde se stă în picioare şi una unde se stă jos. Pe scaun va costa 25 de euro, în picioare va costa un euro. Vă garantez că vom umple cabina cu locuri în picioare mai întâi", a explicat Michael O' Leary, şef companie low-cost.

Pericol pentru siguranța pasagerilor

Însă problema siguranței pasageilor în timpul zborurilor este extrem de importantă iar locurile în picioare ar pune în dificultate toți călătorii. Un fost pilot critică ideea locurilor în picioare, periculoase în general, dar mai ales când sunt turbulenţe.

Încă nu s-a găsit o metodă eficientă pentru evacuarea aeronavei în doar 90 de secunde, așa cum prevede legea, dacă scaunele verticale vor fi utilizate.

"Pasagerii care sunt dispuşi pe astfel de scaune, practic ei stau în picioare, devin în momentul respectiv adevărate proiectile care se preumblă într-o mişcare browniană, haotică, prin toată cabina de pasageri. Dincolo de profit, dincolo de orice, siguranţa este cea mai importantă", a explicat plotul Cezar Osiceanu  pentru observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: low cost zboruri pasageri