
Mediafax spun că este vorba despre Gabriela Lucuțar, organizatoarea de înmormântări de lux, supranumită și „regina întunericului”. Ea a rămas fără permisul de conducere, în timp ce transporta trupul lui Ciprian Pian de la INML. Potrivit informațiilor, mașina care transporta sicriul nu avea ITP, iar autovehicul a blocat circulația.
„Polițiștii Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu și au fost dispuse măsuri punctuale, atât pentru asigurarea fluenței traficului, cât și pentru respectarea normelor legale. În acest context, au fost aplicate sancțiuni la regimul rutier în valoare totală de 7.897,5 lei, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere”, au transmis polițiștii.
Anchetatorii au deschis și un dosar penal.
„A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, fiind astfel reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în baza dosarului penal întocmit. Pentru a evita orice incident rutier, polițiștii au luat măsurile necesare pentru fluidizarea traficului rutier”, au mai transmis polițiștii.
De asemenea, au fost sancționați contravențional patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 49 de ani.
(sursa: Mediafax)
