Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Formația lui Michel Tournier a fost hotărâtor orientată de cultura germană, de care era legată întreaga familie: părinții făcuseră studii de germană la Sorbona, iar fratele bunicului dinspre mamă, Gustave Tournier - preot, organist și profesor de limba germană la Dijon -, introdusese tradiția călătoriilor estivale dincolo de Rin, aventuri în care era angrenat și copilul Michel. De altfel, tânărul Tournier a urmat studii de filosofie la Tübingen, iar ulterior numeroasele sale călătorii - în medie, șase anual, dintre care jumătate departe de Europa - au traversat periodic spațiul teuton. Poate de aici, din această afinitate a familiei Tournier pentru patria și cultura lui Goethe, ale căror valori au fost pătate aproape ireparabil de naziști, s-a întărit (nedrept) și reticența juriului Nobel pentru opera lui Michel.
Muzicalitate în scris
„În afara fundamentului germanistic - remarca și Angela Ion, coordonatoarea unui studiu impresionant: Dicționar de scriitori francezi (Polirom, 2012) - bunicul Gustave Tournier consacrase/stabilise și cadrul simbolic al familiei - catolicismul -, și cel estetic, predominant muzical. Pentru a caracteriza structura romanelor sale, Tournier avea să vorbească despre Johann-Sebastian Bach și despre Stockhausen, iar ordinea impusă astfel rezultă dintr-o autoritate, dintr-un principiu demiurgic, pentru care construcția ternară (echilibru - criză - echilibru) are un sens sacru: criza este căderea, care introduce diferențierea în paradisul inițial (o altă grădină, un alt sex), iar rezolvarea acestora ține de iluminare (o inversiune benignă sau malignă, adică o mutație în sensul sacrificiului sau al izolării)”.
Terorizat la Gstaad
La îmbinarea dintre viața și opera scriitorului: „Exegeta Françoise Merllié a observat că, dacă unele texte trimit explicit la tradiția creștină - regii magi, Jeanne d’Arc ori Sfântul Sebastian -, Biblia, în întregul ei, rămâne la Tournier referința prin excelență: aparent separat de ea, primul său protagonist, emblematicul Robinson din Vendredi ou les Limbes du Pacifique/Vineri sau Limburile Pacificului (1967), începe să-și scrie jurnalul, semn al revenirii la viață, dar decizia de a rămâne pe insulă, după multiple eșecuri, e o resurecție asimilabilă modelului creștin. În copilărie, sensibilitatea lui Tournier a fost marcată de câteva încercări dureroase: o operație pe amigdale fără anestezie și primul exil, în iarna 1931-1932, departe de mama sa, într-o casă de odihnă pentru copii la Gstaad (Elveția), unde era victima sadismului unui coleg mai mare”.
Refugiu și drog (în copilărie)
Înainte, pe firul desfășurat cândva de regretata profesoară Angela Ion: „Școlaritatea neregulată pare a proveni din neadaptare: îngrozit de matematică, termina cu greu clasele și schimba frecvent școlile. În plus, lecturile nu mergeau ușor”. „Am citit puțin și târziu” - recunoștea Michel Tournier în volumul confesiv Le Vent Paraclet. „Dar preferințele sale - a urmat filologia -, poveștile lui Andersen, romanele americanului James Oliver Curwood și Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf, anunțau deja direcția tematică a prozei lui Tournier: călătoria inițiatică, feminitatea malefică, purtarea (greutății) celuilalt, dublul. Ulterior, avea să-i admire îndeosebi pe Flaubert și pe Thomas Mann. În copilărie, ca refugiu și drog contra agresiunilor, juca rolul clovnului, ecou al lui Grock, actor al cărui număr îl auzise înregistrat”.
Exorcizarea imaginii prin verb
Începutul războiului îl surprinde pe Michel într-un internat din Alençon și-i rezolvă problemele școlare, precum personajului din Le Roi des Aulnes/Regele arinilor (1970). „Treptat însă, aparența pozitivă a conflictului a dispărut: sătulă după coabitarea de un an cu ocupanții germani, familia Tournier se muta, în 1941, de la Saint-Germain-en-Laye la Neuilly, unde Michel s-a gândit la o carieră medicală: mediul îi era familiar mai ales prin bunicul după mamă, în farmacia căruia cunoscuse întâi farmecul cuvintelor și care-l introdusese în problemele psihopatologiei (manifesta marginalitate a personajelor lui - toate, cazuri-limită - a produs de altfel frecvente interpretări psihanalitice). Deși calea aceasta pare indicată de scriitorul însuși, tot el afirmă că freudismul simplifică excesiv delicata alcătuire a psihicului, valabilă rămânând doar exorcizarea imaginii prin verb”.
Discipol al lui Jean-Paul Sartre
Sună pretențios? Deh, filosofie pe hârtie… Determinante în alegerea studiilor au fost însă cărțile lui G. Bachelard, care l-au orientat pe Tournier spre filosofie. „Acel deschizător de conserve universal a permis o efracție incomparabilă în tot ceea ce e socotit de muritorii de rând drept închis, iremediabil obscur, secret”, mai reținea scriitorul în cartea sa de memorii. Din 1942 până în 1945, Tournier și-a pregătit licența în filosofie (și în paralel pe cea în drept), interval în care, cu Michel Butor, Gilles Deleuze și François Châtelet, se pasiona mai ales pentru sistemele de gândire care depășeau realul ca soliditate și densitate. „După Bachelard, de care era apropiat și în afara Sorbonei, maestrul său a fost Jean-Paul Sartre: cu toate rezervele față de umanismul repus în drepturi de existențialismul acestuia, Tournier a revenit la Sartre - romancier și filosof, ca și el -, explicit, într-unul dintre capitolele din Le Vol du Vampire, ori indirect: de exemplu, prin numele gemenilor contradictorii din Les Météores/Meteorii (1975): Jean și Paul”, evidenția cercetătoarea Angela Ion.
Respins de la catedră
După obținerea, în 1946, a diplomei de studii superioare, cu lucrarea L’Intuition intellectuelle dans la philosophie de Platon, Tournier a petrecut patru ani în Germania, la Tübingen, după care, neobținând titularizarea în filosofie, a renunțat la cariera didactică. „De multe ori însă, ca scriitor, avea să recompună, simplificându-le, propriile texte, pentru uzul tinerilor, și avea să vorbească despre ele în fața lor. Întreaga lui literatură, de altfel, pleacă de la mituri și imagini care, în noul aranjament, declanșează reflecția asupra raportului dintre realitate și reprezentarea ei, precum și asupra ideilor tradiționale legate de acest raport. O altă influență, în perioada aceasta, e cea a lui Claude Lévi-Strauss, căruia îi urmase cursurile la Muzeul Omului: etnologia a fost pentru el una dintre metodele de abordare a problemelor identității, o permanență a preocupărilor lui, ale cărei rezultate se văd încă din primul său roman”, adăuga Angela Ion.
Citește pe Antena3.ro
Primul succes: Vineri sau limburile Pacificului
După 1950, Michel Tournier a fost mult timp „ucenic scriitor” (Le Vent Paraclet), trăind din emisiuni radiofonice și traduceri, până când, după doi ani de lucru, a publicat Vendredi ou les Limbes du Pacifique, un prim succes, consacrat prin Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze. După reconfirmarea obținută cu Le Roi des Aulnes (Premiul Goncourt, 1970), toate romanele care au urmat au constituit evenimente ce l-au situat pe autor printre cele mai cunoscute figuri ale literaturii actuale, comentat în școli și elogiat de critică, membru al Academiei Goncourt.
Lumini dinspre Platon, Leibniz, Spinoza, Gide
La final: „Dacă notorietatea i-au adus-o romanele, e limpede că piesa de teatru Le Fétichiste (Fetișistul), reprezentată în 1982, textele (re)scrise pentru copii, comentariile pentru albume fotografice (mai ales cele ale lui Édouard Boubat) și pentru un album cu desene de Jean-Marie Toubeau, reunirea mai multora dintre acestea într-un volum unic, fără imagini (Petites proses /Proze scurte, 1986), eseurile despre arta modernă din Le Tabor et le Sinaï (Taborul și Sinaiul) (1988), ca și autobiografia estetică din Le Vent Paraclet reflectă în mod diferit aceleași probleme, cele ridicate de legătura între imagine și semn, mit și abstracțiune, materie și spirit. Probleme care, expuse parabolic, solicită la citire transgresarea ciudățeniilor de suprafață, prin luminile aduse de Platon, Leibniz, Spinoza, Freud, Jung ori Gide. Plecând de la mitologii comune și prin tehnici de ficțiune tradiționale, Tournier ajunge să le pună pe ambele în chestiune, demersul său fiind simultan patetic și ironic”.
Cărți și premii
Michel Tournier a debutat în 1967 cu romanul Vineri sau Limburile Pacificului, încununat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. În 1970 a publicat Regele Arinilor, laureat cu Premiul Goncourt. În 1972 îi apărea romanul Meteorii, urmat de eseul Vântul Paraclet (1977), volumele de nuvele Cocoșul de munte (1978, apărut în limba română cu titlul Piticul roșu) și Zborul Vampirului (1982), romanele Gilles & Jeanne (1983), Picătura de aur (1986), Fecioara și căpcăunul etc. Din 1972 a fost membru al Academiei Goncourt. În 1993 i s-a decernat Medalia Goethe, iar în 1997 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Londra.
9 ani s-au împlinit în 18 ianuarie 2025 de la moartea scriitorului și filosofului francez Michel Tournier.
„Am citit puțin și târziu”, Michel Tournier, scriitor și filosof
Fost membru al Academiei Goncourt, Michel Tournier a fost propus de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură, pe care nu l-a câștigat niciodată.
„Michel Tournier este legat, în opera lui, de fuziunea literaturii cu reflecția speculativă, de forma Bildungsromanului bazat pe tema inițierii sau pe cea a separării, obstacol în calea unității”, Angela Ion, filologă
„În copilărie, ca refugiu și drog contra agresiunilor, juca rolul clovnului, ecou al lui Grock, actor al cărui număr îl auzise înregistrat”, Angela Ion, filologă
