Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Scriitor de origine italiană, dar de expresie franceză în cea mai însemnată parte a operei sale, Casanova fost cel mai important reprezentant al aventurierilor care au străbătut Europa Luminilor. Născut din părinți actori, își atribuie (nu fără argumente) o origine patriciană. Seminarist (studii de teologie la seminarul din Veneția și la Universitatea din Padova, primește tonsura în 1740 și patru grade minore în 1741), doctor în drept la Padova (1741), Giacomo renunță destul de repede la practicarea avocaturii, preferând o viață de peregrinări prin Italia, Grecia, Turcia, Franța, Germania. După o scurtă ședere la Roma (în calitate de secretar al cardinalului Acquaviva), se înrolează în armata venețiană și pleacă spre Constantinopol. Nu va ajunge însă decât în Insula Corfu (1743)”, sintetiza cercetătoarea Ileana Mihăilă într-un crochiu închinat galantului scriitor venețian („Dicționarul scriitorilor francezi”, Polirom, 2012).
Seducție, ateism, libertinaj, magie
Dar să desfacem în fire subțiri legenda năbădăiosului: „Violonist (1746) la Teatrul San Samuele, Casanova îl vindecă în mod miraculos pe senatorul Bageadino de o criză de apoplexie, îi câștigă încrederea și se declară specialist în științe oculte. Primit la Lyon în rândurile francmasoneriei (iunie 1750), cunoaște închisorile venețiene, mai întâi în urma unui scandal monden (o sedusese pe amanta unui senator), apoi, câțiva ani mai târziu, sub tripla acuzație de ateism, libertinaj și practicare a magiei (1755-1756). Evadează după cincisprezece luni și își reîncepe călătoriile. Va vizita nu mai puțin de o sută treizeci și patru de orașe europene, fiind primit în anturajul unor figuri importante ale epocii (abatele de Bernis, ducele de Choiseul, prințul de Ligne, Voltaire) și având chiar privilegiul de a lua contact cu numeroase capete încoronate (Frederic al II-lea, Ecaterina a II-a, Maria Tereza, Iosif al II-lea, Stanislas Poniatowski)”, adăuga biografa Ileana Mihăilă.
Spion delator, impresar, bibliotecar
„Pentru a recâștiga încrederea autorităților Veneției - a completat cercetătoarea citată anterior -, Casanova scrie și publică, în 1769, Réfutation de l’Histoire du gouvernement de Venise [d’Amelot de la Houssaie] (Replică la Istoria guvernării Veneției de Amelot de la Houssaie). Exilul său ia sfârșit (dar nu pentru multă vreme) în 1774, când beneficiază de grațierea acordată de inchizitorii venețieni, în schimbul colaborării ca informator. Ca impresar al unei trupe de teatru, lansează în 1789 o revistă de critică dramatică, Le Messager de la Thalie. În 1782 intră din nou în dizgrația Sfântului Oficiu. Dacă în tinerețe se bucură de un anumit succes, ducând o viață de mare senior vreme de cincisprezece ani, fiind, rând pe rând, om de afaceri, diplomat, publicist, magician, șarlatan, spre vârsta de cincizeci de ani, lipsit de orice mijloace, acceptă oferta contelui Waldstein, nepotul contelui de Ligne, de a se stabili la castelul acestuia, ca bibliotecar”.
Cronicar al unei epoci efervescente
Pe repede înainte: „Aici își va scrie memoriile și își va încheia viața. Rareori romanul existenței unui scriitor i-a ocultat în mai mare măsură adevăratele dimensiuni. Departe de a fi fost un simplu discipol al lui Don Juan în veacul Luminilor, Casanova este astăzi analizat într-o nouă perspectivă, în lumina cercetărilor recente și, mai cu seamă, a punerii în circulație, începând din 1960, a manuscrisului original al capodoperei sale Histoire de ma vie (Istoria vieții mele), publicată vreme de mai bine de un secol într-o variantă mutilată (ediția Laforgue). Cunoscută mai ales sub numele de Mémoires (Memorii), ea reprezintă unul dintre cele mai importante documente privitoare la civilizația secolului al XVIII-lea european. Autorul, prin relatarea vieții sale amoroase și prin afirmațiile sale cinice, se prezintă ca un produs al epocii sale, pe care a cunoscut-o ca nimeni altul, cu savanții, scriitorii, filosofii ei, dar și cu prostituatele și derbedeii, cu capetele ei încoronate, dar și cu marii ei șarlatani, precum Cagliostro sau Saint-Germain”.
Scriitor de romane SF
Mai mult: „Studiile întreprinse de la sfârșitul secolului al XIX-lea încoace au demonstrat veridicitatea părții documentare a lucrării, curiozitatea enciclopedică a autorului, precum și bogata lui cultură. Casanova este și autorul mai multor romane, în franceză și italiană, dintre care un interes aparte îl prezintă Icosaméron, ou histoire d’Édouard et d’Élisabeth qui passèrent quatre-vingt-un ans chez les Mégamicres, habitants aborigènes du Protocosme dans l’intérieur de notre globe (Icosameron, sau povestea lui Eduard și a Elisabetei, care au petrecut optzeci și unu de ani la Megamicri, locuitori aborigeni ai Protocosmosului dinăuntrul globului nostru), apărut la Praga în 1788, roman fantastic în care autorul, de-a lungul unui șir de întâmplări fanteziste, inspirate din reformele epocii, își exprimă concepția utopistă privind viitorul omenirii. Această lucrare curioasă ar putea fi sursa de inspirație a lui Jules Verne pentru Voyage au centre de la Terre”.
A tradus „Iliada” în limba italiană
Preocupările literare ale lui Casanova nu se opresc însă aici: „A mai tradus și scris piese de teatru, între care Les Thessaliennes, ou Arlequin au sabbat (Tesalienele, sau Arlequin la sabat), împreună cu François Prévost d’Exiles (reprezentată la Paris în 1752), sau lucrări de istorie contemporană, precum Istoria delle turbolenze della Polonia (Istoria tulburărilor din Polonia). A tradus în italiană Iliada și a colaborat cu Lorenzo da Ponte la libretul pentru Don Giovanni de Mozart (1787), precum și cu Ange Goudar la romanul epistolar Spionul chinez”.
Citește pe Antena3.ro
Opera
Les Thessaliennes, ou Arlequin au sabbat (1752); Histoire de ma fuite des prisons de la république de Venise qu’on appelle les „Plombs” (1788); Icosaméron (1788).
Principalele ediții: Mémoires de J. Casanova de Seingalt..., ed. Jean Laforgue, 1826-1838; Histoire de ma vie, ed. Brockhaus-Plon, 1960-1962; Histoire de ma vie, ed. R. Laffont, 1993.
Traduceri: Memoriile lui Casanova scrise de el însuși (trad. Ion Pas), București, 1932-1933; Evadarea lui Casanova din „Camerele de plumb” (trad. F. Argenti), București, 1934; Memorii (pagini alese) (trad. Radu Albala), București, 1970, reed. București, 1992; Memorii - Cellini, Alfieri, Casanova (trad. Adriana Lăzărescu), București, 1981; Memorii (trad. Radu Albala), București, 1994; Nu am uitat-o (trad. Claudiu Soare), Târgoviște, 2003; Povestea vieții mele. Povestea lui Jacques Casanova de Seingalt Venețianul scrisă de el însuși în Dux din Boemia (trad. Irina Mavrodin), București, 2006.
300 de ani se vor împlini în 2 aprilie 2025 de la nașterea memorialistului și amantului faimos Giacomo Casanova.
1791-1798 a fost perioada în care Casanova a scris „Povestea vieții mele”, o importantă frescă a epocii trăite de legendarul cavaler.
„Cunoscută mai ales sub numele de Mémoires (Memorii), opera lui Casanova reprezintă unul dintre cele mai importante documente privitoare la civilizația secolului al XVIII-lea european”, Ileana Mihăilă, cercetătoare
„Autorul se prezintă ca un produs al epocii sale, pe care a cunoscut-o ca nimeni altul, cu savanții, scriitorii, filosofii ei, dar și cu prostituatele și derbedeii, cu capetele ei încoronate, dar și cu marii ei șarlatani”, Ileana Mihăilă
Casanova este și autorul mai multor romane, în franceză și italiană, dintre care un interes aparte îl prezintă „Icosaméron…”, posibilă sursă de inspirație a lui Jules Verne pentru „Voyage au centre de la Terre”.
